EVENIMENTUL: Promisiunile ministrului Dialogului Social pentru personalul din şcoli

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Duminică, 29 Martie 2015

Sistemul de învăţământ din ţară şi, implicit din judeţul Iaşi, se confruntă cu numeroase neajunsuri, care sunt încă departe de o rezolvare concretă. Clase cu prea mulţi elevi sau preşcolari, salarii prea mici pentru cadrele didactice sau personalul nedidactic, decontarea navetei uneori inexistentă sunt doar câteva dintre problemele pe care le-au adus în discuţie actorii principali ai educaţiei din judeţul Iaşi.

Aceştia au participat ieri, 27 martie, la celebrarea a 25 de ani de la înfiinţarea Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi. Întrebările lor nu au rămas fără răspunsuri, acestea fiindu-le oferite de ministrul Dialogului Social, Liviu Marian Pop, de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Vasile Şalaru, de preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Învăţământ Simion Hancescu şi de inspectorul şcolar general adjunct Bogdan Bârzoi. „Avem un an 2015 foarte bun, pentru există mai mulţi bani la buget, mai multe proiecte europene. Încercăm ca până în noiembrie să plătim toate sentinţele. În plus, vreau să vă anunţ că iniţiativa legislativă cu plata pentru cei care nu au fost reprezentaţi în instanţă, au pierdut procesele sau din alte motive nu au ajuns în hotărârile judecătoreşti a trecut de Senat. Vom vedea cum trece de Camera Deputaţilor şi dacă preşedintele o promulgă. Pe de altă parte, cu siguranţă în maxim două luni vom dezbate şi legea salarizării unitare. În fiecare unitate şcolară va exista un minim şi un maxim pe anumite trepte, corelate cu salariul minim pe economie, care va permite şi criterii de performanţă, ceea ce acum nu avem”, a declarat ministrul Liviu Marian Pop.

De asemenea, acesta precizat că aproximativ 60% dintre persoanele care lucrează în instituţiile de învăţământ preuniversitar vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2016. În plus, deja se discută despre o nouă lege a educaţiei, cea adoptată în 2011 cumulând deja aproximativ 100 de cereri de modificare.

>>> Citește articolul în Evenimentul

ZdI - Ministrul "Habar N-am" a venit să bifeze Iaşul: N-a avut răspuns la nici o întrebare

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Luni, 26 Ianuarie 2015

Conferinţa de presă de la Iaşi a noului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a avut vineri şi momente jenante: nu a ştiut să răspundă pertinent la majoritatea întrebărilor.

Venit în vizită la Iaşi cu ocazia participării la Hora Unirii de astăzi, noul ministru al Educaţiei, fostul rector al Universităţii Agro­nomice Bucureşti Sorin Cîmpeanu, a „bifat“ în cursul zilei de ieri două şcoli din Iaşi, a participat la întâlnirea cu inspectorii şcolari, apoi, spre seară, la întâlnirea cu di­rectorii de şcoli.

Ministrul a vorbit cu ins­pectorii despre contextul legislativ actual şi despre repere ale educaţiei ieşene, apoi a vizitat de la ora 15 Şcoala Gimnazială „Geor­ge Călinescu“. A făcut un tur al şcolii, a dat mâna cu profesorii şi a fost pus la curent cu statutul şcolii şi rezultatele ele­vilor. De la ora 16, ministrul a vizitat cel de-al doilea obiectiv, Colegiul Naţional, unde după un tur al şcolii a stat de vorbă cu profesorii şi elevii.

„Mă bucur să fiu la Iaşi, la Colegiul Naţional, care este de-a dreptul fascinant. Până în luna martie vreau să merg prin toate judeţele. Am fost la Sibiu şi Braşov, Iaşul este al treilea judeţ unde am întâlnire cu directorii din învăţământul pre­universitar. Obiectivul a fost cunoaşterea unei şcoli cu cele mai bune rezultate la examenele naţionale şi a unei şcoli puţin mai puţin bune“, a declarat Sorin Cîm­peanu.

El a mai vorbit şi despre şcolile care nu au autorizaţii sanitare în prezent şi a promis că anul şcolar viitor nu va mai exista nici o şcoală în această situaţie. A mai spus că îl bucură faptul că la Iaşi este încurajat învăţământul tehnic, şi că acesta este cea mai potrivită formă care paote să ofere o conso­lidare între învăţământ şi piaţa muncii.

Întrebat de mai multe probleme acute din învăţământul preuniversitar, cum ar fi decontul profesorilor, situaţia actuală a Asociaţiei Studenţilor, dată în judecată de Universitatea „Cuza“, sau despre programul de conversie profesională a cadrelor didactice, pentru care se caută o formă de subvenţionare de luni de zile şi se duc tratative între sindicate şi mi­nister, ministrul, spre surprinderea celor pre­zenţi, nu a ştiut ce să răspundă.

Ca un copil prins cu lecţia neînvăţată, noul ministru al Educaţiei a mărturisit că la unele întrebări nu ştie ce răspuns să dea deoarece nu ştie despre aceste probleme, iar la altele a dat răspunsuri evazive, total pe lângă subiect. Tot în cadrul acestei vizite, în jurul orei 17, Sorin Cîm­peanu a participat la întâlnirea cu directorii din învăţământul ieşean, unde a cerut să cunoască probelemele cu care aceştia se confruntă.

BZI - Gestul a fost facut de ministrul Educatiei la Iasi. Mii de profesori vor ramane uluiti

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Luni, 26 Ianuarie 2015

Totul s-a intamplat acum cateva zile, chiar la Iasi! • Este vorba de un gest al ministrului Educatiei Nationale, Mihai Cimpeanu • Ceea ce a putut sa spuna acesta va marca mii de profesori din invatamantul preuniversitar • Afirmatiile sale denota o lipsa totala de interes fata de starea cadrelor didactice si contrazic flagrant deciziile luate inclusiv de fostul ministru, Remus Pricopie  

Dezamagire totala in randul a mii de profesori din sistemul de invatamant preuniversitar romanesc! Totul a plecat de la modul in care a reactionat actualulministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS), prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu. Chiar daca este vorba de un proiect educational, unic in tara noastra, ce-si propune o reconversie a profesorilor, demnitarul nu a aratat ca are idee in legatura cu acesta. Ciudat este ca evenimentul s-a derulat chiar la Iasi, loc de unde a plecat aceasta initiativa. Este vorba de parteneriatul intre Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi (USLIP) si Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), entitati care au pus bazele proiectului "Conversia profesionala a cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar". 

Avand in vedere ca fostul ministru, Remus Pricopie, a afirmat ca trebuie sa fie gasita o solutie de sustinere financiara din partea Statului sau pe fonduri europene pe acest segment, Cimpeanu a oferit o replica ciudata si in totala necunostinta de cauza. "Cand vine vorba de subventii, trebuie sa ne gandim bine. Orice universitate, in baza autonomiei, se gandeste la raportul venituri-cheltuieli... Trebuie sa vedem despre ce este vorba", a baiguit oficialul. Pe de alta parte, profesorul Laviniu Lacusta - liderul USLIP i-a dat o replica extrem de subtila si acida acestuia. 

"In primul rand, domnul ministru ar trebui sa se documenteze cu multa atentie asupra problemelor existente in sistemul de invatamant preuniversitar atata timp cat si-a asumat responsabilitatea conducerii acestui domeniu. In ceea ce priveste proiectul initiat de USLIP Iasi, si care raspunde nevoilor a cel putin 20 - 30 mii de angajati, vom avea o discutie mai nuantata cu noua conducere a MECS, in urmatoarele doua-trei saptamani", a replicat Lacusta. Concret, profesorii vor putea obtine o a doua diploma de licenta dupa minim trei semestre, in cadrul acestui proiect, daca studiaza la o facultate din acelasi domeniu fundamental cu prima absolvita, respectiv patru semestre daca domeniul fundamental de studiu difera. Diplomele urmeaza a fi recunoscute inclusiv de Ministerul Educatiei, care a stabilit cadrul legal al organizarii acestor cursuri inca din anul 2012, iarInspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va asigura conditiile pentru realizarea practicii pedagogice. Programele de conversie profesionala pentru profesorii din preuniversitar vor avea doar locuri cu taxa, insa oficialii din Educatie s-au angajat, printr-un protocolul incheiat cu USLIP, sa gaseasca surse de finantare suplimentare pentru organizarea studiilor de reconversie.

Ziarul de Iaşi

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Miercuri, 14 Ianuarie 2015

10934452 784256261648050 1831033745 n

Ziarul de Iaşi: Munca în plus din învăţământ plătită cu timp liber, nu cu bani

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Miercuri, 14 Ianuarie 2015

Ordonanţa de Urgenţă nr. 83 dată de Guvern în data de 18 decembrie 2014, cu privire la creşterea salariilor în învăţământ, ne arată că munca în plus nu se mai plăteşte cu bani, ci cu timp liber. În ciuda luptelor purtate de sindicatele din învă­ţământul preuniversitar din ţară, creşterile salariale nu s-au arătat a fi prea mari, însă dascălii se bucură de cei 10% pe anul 2015, bani promişi chiar înainte de ale­gerile prezi­den­ţiale. Cu toate acestea, cei care rămân peste program ori care desfăşoară activităţi în timpul sărbătorilor legale nu vor primi niciun bănuţ în plus.

Articolul 8, alineatul 1, spune clar: „În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi mun­ca prestată în zilele de repaus săp­tămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător“. 

Tot în această ordonanţă se spe­cifică faptul că, de la 1 martie a.c., „cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie“, iar de la 1 septembrie va mai fi o creştere de încă 5%.

Vestea tristă pentru profesori este că sporurile şi indemnizaţiile nu fac parte din salariul de bază; prin urmare, nu toţi vor primi măriri. Ex­cepţie fac doar dascălii care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii: aceştia vor primi o majorare tot de 5%. Prin urmare, media ponderată a majorării salariale în anul 2015 este de 5,83%, respectiv creşte­rea medie a veniturilor pe toate cele 12 luni. Nici premii ori prime de vacanţă nu vor vedea dascălii anul acesta.

„Recunosc că alegerile au fost pentru noi o conjunctură favorabilă, în sensul în care acestea au grăbit finalitatea acestui lucru. Dincolo de campanie, dincolo de orice lucru, erau măsuri necesare şi reparatorii care trebuiau luate mai demult“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar.

descărcare

RADIO IAȘI: România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa investiţiei în educaţie

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Luni, 24 Noiembrie 2014

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte investiţia în educaţie, se arată într-un studiu făcut public luni de UNICEF România, care mai menţionează că, dacă până în 2025 suma din buget alocată acestui domeniu va fi mai mică de 6% din PIB, ţara va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro între 2015 şi 2025.

>>> Citește articolul complet pe Radio Iași

ZIARUL DE IAȘI: Ţeapa doctoratelor. Profesorii din Iaşi nu mai vor doar câştig intelectual

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Marți, 18 Noiembrie 2014

O problemă delicată şi complicată în acelaşi timp se găseşte în rândul profesorilor care şi-au dat doctoratul înainte şi după anul 2010. Este vorba de sporul de doctorat de 15%, care s-a tăiat acum patru ani pentru toţi bugetarii, din cauza crizei financiare, şi care se dă în continuare doar anumitor profesori, în cadrul salariului de bază. Adică doar angajaţilor bugetari care îl primeau la data intrării în vigoare a legii. Conform Legii 330, cei care şi-au susţinut teza de doctorat până în decembrie 2009 primesc sporul de doctorat, iar cei care şi l-au susţinut după 1 ianuarie 2010 nu îl primesc. Acest lucru este din cauză că, după această lege, toate veniturile din decembrie 2009 devin punct de referinţă pentru calcularea salariilor în anul 2010, iar toţi cei care au avut sporuri au intrat cu tot cu acestea, iar celor care au dat doctoratul după ianuarie 2010 nu li s-a recunoscut.

>>> Citește articolul complet în Ziarul de Iași

AGERPRES: Ministrul Educației caută soluții pentru conversia dascălilor

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Marți, 29 Aprilie 2014

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Iași, că poartă discuții cu reprezentanții universităților din țară privind conversia profesională a cadrelor didactice care predau în mediul rural.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FLUX

Potrivit ministrului Educației, în urma discuțiilor avute cu sindicaliștii Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar, a rezultat că este necesară acordarea unui sprijin pentru implementarea unui proiect care vizează conversia profesională pentru cadrele didactice.

Cadrele didactice care doresc să obțină o a doua specializare pot urma un program de studiu universitar, pe durata a trei sau patru semestre, care să fie finalizat cu obținerea unei o a doua licențe.

În urma obținerii unei astfel de diplome, susține Remus Pricopie, dascălii, în special cei din mediul rural, nu vor mai fi nevoiți să facă naveta zeci de kilometri pentru a-și acoperi norma de ore, ci pot preda în cadrul aceleiași instituții școlare mai multe discipline.

>>> Citește articolul complet pe AGERPRESS.RO

ZIARUL DE IAŞI: Cum pot profesorii să obţină o a doua specializare la Iaşi

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Luni, 03 Martie 2014

Universitatea „Al.I. Cuza“ a aprobat în şedinţa de senat din cursul săptămânii trecute cele 20 de programe în cadrul cărora se poate realiza conversia profesională a cadrelor didactice din Iaşi. Astfel, la cele opt facultăţi din cadrul Universităţii s-au scos maximul de 2.335 de locuri, din care 850 sunt la ID şi 1.485 la învăţământul cu frecvenţă. Taxa de înscriere este cuprinsă între 120 şi 250, iar cea de şcolarizare între 2.400 şi 3.600 de lei pe an. „Avem 2.500 de profesori care cer singuri o a doua specializare, iar ministerul nu a realizat niciun studiu. Noi facem treaba ministerului prin acest proiect, iată că sindicatele nu ştiu să ceară doar salarii...“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar din Iaşi (USLIP). Şi-au arătat interesul pentru cursurile de conversie profesională şi profesori din Bacău, Neamţ, Suceava şi Botoşani, care se pot înscrie chiar dacă au urmat o altă universitate, de stat ori privată. Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi a cerut să fie introdusă în acest proiect şi oferă locuri în cadrul Facultăţii de Informatică. Aici însă se va da o formă uşoară de admitere, deoarece consideră că nu vor face faţă profesori precum cei de sport ori alte discipline artistice. Există două motive pentru care acest proiect este văzut ca o salvare pentru profesorii cu o singură specializare. În primul rând se acoperă norma de 18 ore pe săptămână, iar prefosorii vor putea fi plătiţi şi pentru a doua disciplină mai mult, deoarece sunt specializaţi cu diplomă. Al doilea motiv ni-l dau chiar cadrele didactice din judeţ: „Dacă se fac restrângeri de personal, profesorii vor putea să-şi găsească loc de muncă cu cea de-a doua specializare. La mine în şcoală sunt deja 22 de profesori interesaţi de acest curs“, a explicat Vasile Mindirigiu, director adjunct al Şcolii „Nicolae Iorga“ din Iaşi.

>>> Citeşte articolul complet în Ziarul de Iaşi

EVENIMENTUL: Dascălii din preuniversitar vor redeveni studenţi

Categorie: Apariții în presă
Publicat: Duminică, 02 Martie 2014

Din această toamnă, profesorii din învăţământul preuniversitar vor putea absolvi mai uşor o a doua facultate, graţie unui program de conversie profesională organizat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Universitatea „Al. I. Cuza”. Cadrele didactice vor putea obţine o a doua diplomă de licenţă după trei semestre – dacă vor studia la o facultate din acelaşi domeniu fundamental cu prima facultate absolvită sau în patru semestre – dacă domeniul fundamental de studiu diferă. La sfârşitul programului, profesorii vor putea preda şi noua disciplină studiată, mărindu-şi, astfel, şansele rămânerii la catedră, chiar şi în cazul scăderii numărului populaţiei şcolare.

>>> Citeşte articolul complet în Evenimentul

Website Security Test