COMUNICAT - 20.05.2015
Tribunalul Iaşi a dat câştig de cauză sindicatului nostru în ceea ce priveşte acordarea pentru bibliotecari a sporului pentru condiţii vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază cu dobânda legală şi rata inflaţiei.
Diferenţele vor fi acordate pentru perioada 29 decembrie 2011 şi până la zi.
INFORMARE PRIVIND FACILITĂŢILE PENSIONARILOR USLIP 2015
Vă comunicăm că şi în anul 2015, pensionarii USLIP Iaşi vor beneficia de gratuitate la vila Sindi din Sângeorz Băi. De asemenea, în luna iunie, într-un cadru festiv la Prefectura Iaşi, vor fi acordate diplome de recunoştinţă pentru colegii noştri pensionaţi cu semnătura reprezentanţilor Ministerului, Prefecturii, ISJ-ului şi ai sindicatului nostru. Data exactă şi ora o vom comunica telefonic fiecărui pensionar USLIP Iaşi.
Intrările la Sângeorz sunt luni, iar ieşirile sunt duminică până în orele 12:00 în perioada iunie – iulie - august - septembrie 2015. Rezervările pot fi făcute la secretariatul USLIP Iaşi, respectiv la numărul de telefon 0232.210.426.
Pentru a gestiona cât mai bine organizarea celor două evenimente vă rugăm să ne transmiteţi pe mail, liste cu pensionarii USLIP din anul 2015 conform tabelului ataşat.
COMUNICAT 6 APRILIE 2015
USLIP Iaşi anunţă cu regret dispariţia prematură a celei care a fost profesor Ionela Pătraşc.
Lider de sindicat la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi, membru al Biroului Executiv al USLIP Iaşi şi Vicepreşedinte CARS USLIP Iaşi, doamna Ionela Pătraşc a fost mereu un activ apărător al drepturilor colegilor săi şi devotat om al şcolii.
Transmitem condoleanţe familiei sale şi o vom păstra mereu în amintirea noastră. Înmormântarea va avea loc miercuri, 8 aprilie 2015, ora 12:30 la Cimitirul Buna Vestire Iaşi.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
COMUNICAT - 25 de ani cu USLIP IASI
Vineri, 27 martie 2015, s-a desfăşurat la Colegiul Naţional Iaşi, Seminarul Naţional “Învăţământul românesc între reformă şi modernizare” prilejuit de împlinirea a 25 de ani de activitate neîntreruptă a sindicatului nostru la nivel judeţean.
Au participat Ministrul pentru Dialog Social Liviu Marian – Pop, Preşedintele Consiliului Judeţean Cristian - Mihai Adomniţei, Ministrul Secretar de Stat pentru Preuniversitar Vasile Şalaru, Preşedintele FSLI Simion Hancescu, Subprefectul de Iaşi - Bogdan Abălaşi, Inspector Şcolar General Adjunct Bogdan Bârzoi, senatori, deputaţi, liderii USLIP Iaşi, preşedinţii sindicatelor judeţene din Bacău, Suceava, Vâlcea şi din municipiul Bucureşti.
Dezbaterea alături de mesajele de felicitare a fost una vie, dialogul purtat vizând măsurile care vor fi adoptate în perioada următoare, dar şi eventualele soluţii la problemele existente.
Primăria Ţibana va fi executată silit pentru neplata decontului de navetă
În urma procesului derulat cu succes de USLIP IAŞI cu Primăria Ţibana s-a obţinut plata retroactivă a navetei pentru 35 de membri de sindicat care îşi desfăşoară activitatea la Şcoala Gimnazială Domniţa, com. Ţibana.
În premieră pe judeţul Iaşi, conturile unei Primării vor fi poprite pentru neaplicarea unei hotărâri judecătoreşti.
Conflict dezamorsat la Oţeleni
Astăzi, 9.03.2015, prin intervanţia reprezentanţilor USLIP Iaşi, s-a reuşit dezamorsarea crizei privind plata salariilor profesorilor din Oţeleni.
Mulţumim şi Prefecturii Iaşi pentru implicare!
Mai multe articole...
Subcategories
-
USLIP IASI INFO
https://drive.google.com/file/d/1bNmvG-DLvM6BU8RLNhIKZM8fQjhtgt4F/view?usp=drive_link