COMUNICAT USLIP IAȘI
COMUNICAT USLIP IAȘI
PRIVIND DECIZIA NR. 2/2025 A CURȚII CONSTITUȚIONALE
Sindicatul USLIP Iași formulează câteva precizări cu privire la Decizia nr. 2/2025, pronunțată de Curtea Constituțională a României la data de 28 ianuarie 2025 și publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 27 iunie 2025.
Decizia nr. 2/2025 pronunțată la 28 ianuarie 2025, după 4 ani de la sesizare și după 3 ani de la abrogarea Legii nr. 62/2011 nu poate avea niciun efect asupra prevederilor Legii nr. 367/2022 care reglementează expres dreptul la grevă!
Dosarul a fost inițiat în anul 2019, ca reacție la decizia Ministerului Educației și Cercetării de a restrânge drepturile colective ale salariaților din CJRAE Iași, precum și din celelalte centre similare din țară. În acest context, am semnalat și imposibilitatea angajaților de a-și exercita dreptul la grevă pentru apărarea acestor interese aflate în pericol de restrângere sau chiar de încetare în integralitate. Demersul de sesizare a Curții Constituționale din anul 2021 a fost validat de Curtea de Apel Iași care a trimis spre analiză la Curtea Constituțională a României excepția de neconstițuționalitate a dispoziţiilor art. 156, 161 şi 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011, prezentând argumente legale temeinice în susținere.
Curtea Constituțională a României a judecat excepția de neconstituționalitate (în anul 2025!) deși, între timp, în luna decembrie a anului 2022, a intrat în vigoare noua legea a dialogului social cu dispoziții de abrogare a actului normativ anterior. În conformitate cu Legea nr. 367/2022 ( noua lege privind dialogul social) este atestat expres la art. 155 dreptul la grevă împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului.
În opinia noastră, în momentul pronunțării deciziei din 2025, Legea nr. 62/2011 era deja abrogată, iar cauza a devenit lipsită de obiect. Totuși, Curtea Constituțională a reținut, în motivarea deciziei, faptul că elemente de neconstituționalitate pot supraviețui în noile reglementări, dacă există corespondență de conținut între dispozițiile abrogate și cele în vigoare – conform jurisprudenței sale anterioare (Decizia nr. 766/2011). Cu toate acestea, Curtea nu a indicat în mod concret ce prevederi din legea nouă corespund celor anterioare.
Este esențial de subliniat că toate contractele de muncă, individuale sau colective, sunt fundamentate pe acte normative în vigoare. Astfel, modificările legislative au efect imediat asupra acestor contracte, indiferent de prevederile negociate anterior. Spre exemplu, în 2021, dreptul bugetarilor la vouchere de vacanță a fost suspendat prin ordonanță de urgență, deși era prevăzut expres în contractul colectiv de muncă aplicabil la acel moment.
Prin urmare, reiterăm că decizia Curții Constituționale nu afectează suplimentar drepturile salariaților față de restrângerile deja produse prin modificările legislative. Totodată, menționăm că Parlamentul și Guvernul nu au competența de a modifica direct clauze din contractele individuale de muncă, întrucât nu au calitatea de angajatori.
USLIP Iași a realizat toate demersurile legale și necesare pentru respectarea și apărarea dreptului la grevă al salariaților, inclusiv la Curtea Constituțională.
În acest moment este în vigoare noul cadru legislativ reprezentat de Legea nr. 367/2022 care aduce o reglementare cu titlu de noutate ce atestă expres dreptul la grevă împotriva politicilor sociale şi economice ale Guvernului conform art. 155 alin.(1) care stipulează expres că: „Pot declara greva împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului federaţiile şi confederaţiile sindicale reprezentative”.
Prof. Laviniu Adrian Lăcustă
Președinte USLIP Iași
BIROUL EXECUTIV USLIP IAȘI VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI FERICITE!
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă transmitem cele mai calde urări de sănătate, fericire și succes.
Fie ca spiritul Crăciunului să vă învăluie sufletul de bucurie, iar anul care vine să fie plin de realizări remarcabile.
La mulți Ani!
USLIP Iași va trece la executarea silită a două școli
Sindicatul USLIP IAȘI va demara de îndată demersurile legale și necesare specifice executării silite a unităților: Școala Gimnazială "Garabet Ibrăileanu" Târgu Frumos și Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Iași în scopul punerii în aplicare a hotărârilor definitive nr. 3256/28.12.2022, nr.865/26.10.2023, respectiv nr. 2237/27.10.2021 pronunțate de Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, prin care cele două unități de învățământ preuniversitar sunt obligate să acorde membrilor de sindicat USLIP IAȘI, angajați la nivelul acestora, din categoria personalului administrativ (fost nedidactic) și didactic auxiliar, sporul pentru condiții vătămătoare și periculoase în muncă de la data emiterii Hotărârilor Consiliilor de Administrație până la momentul schimbării condițiilor de muncă, schimbare care poate fi constatată, potrivit legislației relevante în vigoare, doar de către Direcția de Sănătate Publică Iași.