Comunicat – Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Categorie: Noutăţi / Evenimente Publicat: Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 Scris de Secretariat

    

Consiliul Județean Iași pregătește luni, 27 aprilie 2020, genocidul culturii ieșene

          Pe ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 27.04.2020, a Consiliul Județean Iași, figurează la art. 1, alineatul 14, Proiectul de hotărâre privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul instituțiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Județean Iași.

          Am luat cunoștință cu multă îngrijorare de poziția exprimată oficial în media, a unui grup de consilieri județeni , care au declarat: „Sacrificarea culturii în acest an e un motiv in plus pentru care banii contribuabililor trebuie cheltuiţi şi drămuiţi cu foarte multă atenţie“.

           Orice putere politică se impune și se justifică prin cultură. Campaniile electorale fac apel deschis la toate cutumele poporului căruia li se adresează, neîntinând niciodată aceste valori. Mai mult, evoluția istorică se întemeiază pe păstrarea, consolidarea și continuitatea acestor valori. Însăși puterea se consolidează astfel.

           Ca primă soluție la fenomenul pandemiei COVID – 19, toate vocile mapamondului au spus: „Refugiul în cultură!” Muzică, lectură, arte plastice, expoziții muzeale, tururi geografice, filme. Așadar, orice criză majoră își găsește vindecarea în cultură. Conștientizând boala somatică, apare evidentă și cea a identității, a conștiinței al cărei leac este cultura.

         Iașul are, din fericire, pecetea culturii. A-i lua această pecete înseamnă a-l pulveriza în anonimat. Nu contează ce și câte industrii și comerțuri se întâmplă la Iași. Cine ne vizitează, vine pentru muzee, festivaluri de talie internațională (FILIT, FITPTI, FIE; Poezia la Iași etc.), pentru spectacole, pentru peisaj și istorie.

         A face o astfel de afirmație: „Sacrificarea culturii în acest an e un motiv in plus…” ne duce cu gândul la faptul că acest sacrificiu impus nu este un efect al prăbușirii economiei, ci un motiv pentru…ce ?! Pentru a determina o viitoare drămuire a banilor publici. Deci această sacrificare nu are miză materială, ci morală, va deveni rațiunea sacrificiilor viitoare. Dar nu e decât sacrificarea minimei morale a celui care o face.

         A gândi că o vatră ca Iașul, eminamente culturală, nu de azi de ieri, ci cel puțin de la Vasile Lupu încoace (pe la 1640), trebuie să se întunece stingând luminile instituțiilor culturale reprezentative pentru a face mai mult loc calculelor administrative, deci a renunța la ce ne reprezint cu adevărat în lume din motive de recalculare bugetară, este un gest care ne descalifică față de Iașul din perioada refugiului (1916-1918) când foametea bântuia în voie, iar tifosul exantematic lua mii de oameni. Dar la Teatrul Național se juca zi de zi, la înalt nivel artistic, la fel ca în alte orașe care au fost sub asediu în momente istorice majore (Sankt Petersburg, Berlin, Paris etc.).

           A gândi să aduci în pragul închiderii atâtea instituții de rang național (instituții de spectacol, muzee etc.), pentru care turiștii se adună mereu, din ce în ce mai mult, an de an, este gestul suprem al uciderii acestei Cetăți pe care ne-o dorim eternă, de care se vor face responsabili toți decidenții momentului; dar, mai ales, înseamnă a-i lua Iașului coroana culturală pentru a-l lăsa Virusului.

           A socoti banii de la cultură nu e decât o glumă proastă. Știe oricine că în acest domeniu vitregit întotdeauna au fost bani puțini și salariații la limita supraviețuirii . Nici azi nu sunt mai mulți și chiar de i-am strânge pe toți, nici măcar de un spital de campanie n-am face!

         Bugetele programelor culturale ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Iași au fost deja redirecționate, urmând definitivarea sacrificării în ansamblu a culturii ieșene pe întreg anul 2020, prin modificarea abuzivă a Regulamentelor de Organizare și Funcționare (ROF) ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Iași, care prevăd șomaj tehnic cu 75% din venit pentru ¾ din personal și pun bazele concedierilor ulterioare, în timp ce Prim-ministrul României declară că nu mai sunt necesare măsuri de austeritate pentru bugetari.

          Noi, salariații membri de sindicat USLIP Iași, de la Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în calitate de cetățeni ai unei țări pe care o considerăm liberă și democratică, credem în valoarea cuvântului, fie el vorbit sau scris. Cu atât mai mult credem în valoarea legislației și a Constituției României.

         Protestăm vehement împotriva intenției Consiliului Județean Iași privind

sacrificarea instituțiilor de cultură nu doar pentru că aceasta ne periclitează dreptul la muncă și implicit la viață, ci și pentru că, disprețuind legile în vigoare, decidenții creează un haos ireversibil în întreaga societate, cu efect de domino. Este un haos care îi va amenința și pe cei care astăzi se simt la adăpost.

        Nu putem admite senin postura de miei sacrificați, în condițiile în care banii pentru spitalul mobil modular COVID-19 de lângă Iași ar trebui obținuți de la Guvern sau direct din fonduri europene.

        Diriguitorii noștri ar trebui să înțeleagă faptul că o țară fără cultură este o țară fără trecut și implicit fără viitor. Sperăm în rațiunea ce oferă o viziune de ansamblu.

       Dragi consilieri județeni, sunteți pe funcții și datorită votului nostru!

       Nu votați ilegalitatea, abuzul!

       Luăm în calcul plângeri penale împotriva celor ce atentează la viața noastră și la sufletul acesteia, cultura.

       Intenționăm să denunțăm prin toate pârghiile nerespectarea drepturilor legale.

       Nu vreți să fiți cunoscuți în istorie ca autorii unui genocid cultural.

 

                        Președinte USLIP Iași,                                                      Lider de sindicat MNLR,

                         Prof. Laviniu Lăcustă                                                           Corneliu Grigoriu

Accesări: 2245
Website Security Test