Notă de protest
Către,
Ministerul Educaţiei Naţionale
În atenția Domnului Ministru Prof. Dr. Remus Pricopie,
Urmare a sesizărilor venite din partea membrilor noştri de sindicat din mai multe unităţi şcolare ale judeţului Iaşi, vă aducem la cunoştinţă existenţa nemulţumirilor justificate în ceea ce priveşte suprapunerea multiplelor obligaţii pe care colegii noştri le au în această perioadă de sfârşit de an şcolar şi anume: evaluările orale din cadrul examenului de Bacalaureat, inspecţiile de titularizare pe care le au de realizat profesorii evaluatori în cadrul examenului de titularizare, evaluările naţionale şi finale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, evaluările finale pentru elevii cu situaţii deosebite – corigenţe sau elevi olimpici, încheierea mediilor etc.
Toate acestea implică un efort supraomenesc şi conduc la o stare de epuizare necompensată, din păcate, din punct de vedere financiar.
În aceeaşi ordine de idei, vă rugăm să luaţi în considerare şi suplimentarea sumelor acordate persoanelor care participă la organizarea derulării examenelor de sfârşit de an. Acestea sunt derizorii şi se află în disonanţă cu importanţa pe care Ministerul Educaţiei pretinde că o acordă acestor examene.
Vă solicităm să aveţi în vedere de urgenţă, remedierea problemelor semnalate demonstrând în acest mod că Ministerul Educaţiei Naţionale are capacitatea de a înţelege şi de a regla problematica ridicată de către angajaţii sistemului educaţional românesc.
Biroul Executiv U.S.L.I.P. Iaşi
Platforma dezbatere cu Parlamentarii ieşeni
ADRESA CATRE INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA IASI
Către,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi
În atenția Domnului Inspector Şef Andrei Albulescu,
Având în vedere numeroasele memorii pe care le-am primit de la membrii noştri de sindicat, personal nedidactic, vă supunem atenţiei următoarele probleme:
1. Salarizarea personalului nedidactic
Începând cu anul 2010 s-a produs treptat o aplatizare a grilei de salarizare a personalului nedidactic, în condiţiile creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
La 1 ianuarie 2009, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată era de 600 de lei (H.G. nr. 1051/2008), la 1 ianuarie 2011 a fost de 670 de lei (H.G. nr. 1193/2010), de la 1 ianuarie 2012 a fost stabilit la 700 de lei, iar prin H.G. nr. 23/2013, prin care acesta a fost stabilit la 750 de lei, de la 1 februarie 2013 şi la 800 de lei, de la 1 iulie 2013. Prin H.G. nr. 871/2013 s-a stabilit ca, începând cu 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 lei, iar de la 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014, acesta va fi de 900 de lei lunar.
În condiţiile în care a avut loc o creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, restul salariilor personalului bugetar (categorie în care este inclus şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat) care depăşeau nivelul acestui salariu minim brut, au rămas nemodificate.
Astfel, treptat, nu a mai existat nici un fel de diferenţiere – din punct de vedere salarial – între personalul nou angajat (care nu beneficiază de spor de vechime) şi salariaţii care beneficiau de sporul de vechime în muncă, corespunzător tranşelor de vechime.
Aplatizarea salarizării a avut la bază şi introducerea sporului de vechime în muncă în salariul de bază, prin Legea nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010.
Un exemplu relevant pe care vi-l înaintăm este legat de două persoane angajate pe aceeaşi funcţie, una cu 30 de ani de muncă, iar cea de-a doua, debutantă şi care au acelaşi salariu (aproximativ 630 de lei).
Ne întrebăm dacă sporul de vechime este inclus în salariu, cum poate fi el identificat la persoana cu 30 de ani de muncă?
2. Condiţiile de muncă ale personalului nedidactic
A doua problemă vizează tot personalul nedidactic care lucrează în conformitate cu normativele din anul 2002. Pe fondul plecărilor naturale din sistem (demisii, pensionări, etc.) şi al imposibilităţii de a mai fi angajate pe durată nedeterminată alte persoane, am constatat o depăşire de facto a normelor. Astfel, în grădiniţe, dar şi în unităţile şcolare, femeile de servici, spălătoresele, bucătăresele şi alte categorii, depăşesc de două sau de trei ori normativele din anul 2002. Aici avem câteva nelămuriri:
a) Este posibilă plata din spate acestor diferenţe atâta timp cât ele nu se regăsesc în fişa postului semnată de fiecare angajat?
b) Are sau nu unitatea, obligaţia de a respecta normativele din 2002?
c) În situaţia negocierii la nivel judeţean a Contractului Colectiv, ne-ar interesa dacă putem insera în Contractul de Muncă Judeţean, obligaţiile unităţilor şcolare din acest punct de vedere?
Având în vedere problematica semnalată, care sunt posibilităţile legale şi concrete ale instituţiei pe care o conduceţi, de a interveni pentru remedierea disfuncţiilor prezentate?
Președinte,
Prof. Laviniu Lăcustă
Noutăţi conversie profesională
COMUNICAT
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iaşi prin intermediul Facultăţii Construcţii Maşini şi Management Industrial organizează cursuri de conversie profesională pe disciplina informatică.
Acest lucru este posibil începând cu octombrie 2014 graţie unui protocol semnat de Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iaşi, USLIP Iaşi şi ISJ Iaşi.
Taxa de studiu va fi de aproximativ 2000 lei.
Anunț important
Mâine, 28.02.2014, vor fi postate pe site-ul nostru programele Cursurilor de conversie, taxele și nr. de locuri.
COMUNICAT PRIVIND DIALOGUL SOCIAL EUROPEAN ÎN SECTORUL EDUCAȚIEI
Astăzi, 20 februarie 2014, la Palatul Parlamentului București, a avut loc masa rotundă cu tema “Dialogul social european în sectorul educație”, la care a participat Președintele USLIP Iași, Prof. Laviniu Lăcustă.
Invitați la dezbatere au fost ministrul educației Remus Pricopie, domnul Președinte ETUCE, Martin Roemer și doamna senator Ecaterina Andronescu.
S-a pus în discuție promovarea potențialului dialogului social prin dezvoltarea capacității organizațiilor sindicale și îmbunătățirea cunoștințelor reprezentanților angajaților la nivel național.
COMUNICAT: Câștig de cauză colegilor noștri navetiști din Prisăcani
În 7 februarie 2014, Curtea de Apel Iași a dat câștig de cauză colegilor noștri navetiști din Prisăcani, reprezentați de către USLIP Iași. Primăria Prisăcani este obligată să achite suma restantă în valoare de 27.000 ron.
În perioada imediat următoare vor mai fi introduse acțiuni pentru comunele Costești, Probota, Mogoșești, Dumești.
Președinte,
Prof. Laviniu Lăcustă
BZI: Mai multi profesori ieseni vor primi drepturi banesti de sute de lei
Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) - Iasi au reusit sa castige in instanta un drept important. Pe data de 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Iasi a dat castig de cauza in procesul privind acordarea Distinctiei "Gheorghe Lazar" membrilor de sindicat de la Scoala Gimnaziala Nicolae Iorga din municipiu. "Curtea de Apel a confirmat deciziile date de Tribunalul Iasi, pe aceasta tema. Este foarte important de precizat ca aceste drepturi pentru cadrele didactice vor fi date intr-o singura transa. Masura este executorie si, cel mai probabil, va fi pusa in aplicare luna viitoare. In functie de vechime, fiecare profesor va primi sume cuprinse intre 1.000 si 2.000 lei. Oricum, noi avem procese similare si pentru alte zece unitati de invatamant din judetul Iasi. Este primul proces din tara pe aceasta speta, admis de catre o Curte de Apel", a precizat Laviniu Lacusta, presedintele USLIP Iasi. Aceasta distinctie baneasca poate fi obtinuta de cadrele didactice care au calificativul "foarte bine" pentru activitatea din ultimii 20 de ani, trebuie sa fie autori sau coautori ai unor manuale sau programe scolare, lucrari sau comunicari prezentate la congrese sau sesiuni stiintifice si sa detina cel putin un premiu la faza nationala a olimpiadelor scolare. Conform regulamentului privind acordarea de distinctii si premii in învatamântul preuniversitar, unui cadru didactic nu i se pot acorda, simultan, doua distinctii, iar cel care a beneficiat de aceasta poate solicita acordarea alteia, de nivel superior, dupa minimum 5 ani.
INFORMARE - Întâlnirea preşedintelui FSLI cu reprezentanţii MFP
Miercuri, 05.02.2014, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, a participat, la o întâlnire cu directorul general al Direcției Trezorerie din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Valentin Mavrodin, și cu directorul general la Direcției de Buget-Finanțe din cadrulMinisterului Educației Naționale, Mihai Paunică.
Mai multe articole...
Subcategories
-
USLIP IASI INFO
https://drive.google.com/file/d/1bNmvG-DLvM6BU8RLNhIKZM8fQjhtgt4F/view?usp=drive_link