Problema navetei
În atenția unităților școlare din mediul rural și în mod special a unităților școlare din comunele în care primăriile nu decontează naveta,
Prin prezenta, vă anunțăm că există posibilitatea, conform Legii nr. 356/2013- Legea bugetului de stat pe anul 2014, să achitați decontul de navetă pentru cadrele didactice în conformitate cu prevederile art. IV din anexă - sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale, alin. 5 - din economiile înregistrate din unitățile de învățământ preuniversitar de stat la această categorie de cheltuieli, se pot deconta cheltuieli cu naveta cadrelor didactice, pe perioada cursurilor, în limita distanței de 50 km și în limita sumei de 26 lei / cadru didactic / lună pentru distanța de 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la 50 km, suma de 26 lei / cadru didactic / lună se suplimentează cu 2 lei pentru fiecare kilometru.
Conform Legii Educației Naționale nr. 1 / 2011, art. 105, alin. 2, litera f, obligația primăriei de a deconta naveta cadrelor didactice rămâne în vigoare.
Aducem în atenția serviciilor contabilitate să aibă în vedere posibilitatea de a completa sau plăti integral naveta din această categorie de cheltuieli, în cazul în care există deficiențe în acordarea acestor sume.
Preşedinte,
prof. Laviniu Lǎcustǎ
Conversia profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru obţinerea unei noi specializări
În atenţia membrilor de sindicat
Vă informăm că la data de 12 decembrie 2013, a fost încheiat protocolul de colaborare între USLIP Iaşi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, cu privire la proiectul „Conversia profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru obţinerea unei noi specializări”.
Începând cu anul universitar 2014-2015, cadrele didactice din judeţul Iaşi au posibilitatea urmării cursurilor organizate în cadrul proiectului, la finalul cărora vor dobîndi o nouă specializare, fiind eliberată o diplomă de conversie însoţită de un supliment care să confirme obţinerea acestei specializări şi care va fi aprobată prin ordin al Ministerului Educaţiei Naţionale, după promovarea examenului final de absolvire.
Până la acest moment, 8 facultăţi din cadrul universităţii A.I.CUZA au confirmat implicarea în proiect: Facultatea de Litere, Facultatea de Fizică, Facultatea de Biologie, Facultatea de Educaţie fizică şi Sport, Facultatea de Geografie, Facultatea de Matematică, Departamentul Psihopedagogie din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
Sesiunea de admitere se va organiza în lunile iunie- septembrie 2014, durata studiilor va fi de 3 semestre pentru disciplinele din aceeaşi arie curriculară şi 4 semestre pentru discipline din arii curriculare diferite. La finalizarea cursurilor, absolvenţii vor primi, în funcţie de durata studiilor (3 sau 4 semestre) 90 sau 120 de credite.
Taxele aferente acestui proiect, ce urmează a fi stabilite în perioada următoare, vor fi suportate de către cadrele didactice participante la proiect, cu menţiunea că USLIP Iaşi va demara negocieri la nivelul instituţiilor centrale pentru obţinerea unei diminuări a acestei taxe, într-o formă agreată de Ministerul Educaţiei, propunerea noastră a fost în sensul emiterii unor vouchere care să cuprindă reducerea menţionată, fără a avea însă, garanţia reuşitei acestui demers.
Cursurile de conversie vor putea fi urmate doar de către persoanele care au absolvit deja o formă de învăţământ superior, în acest sens Universitatea A.I. Cuza a impus condiţia ca participanţii la proiect să fie absolvenţi ai acestei instituţii.
Desfăşurarea programelor de conversie va debuta în anul universitar 2014-2015, până la acea dată, vor fi elaborate programele de studiu cu avizul Ministerului Educaţiei Naţionale, va fi stabilit cuantumul taxei de şcolarizare, precum şi forma de învăţământ în care vor fi organizate studiile: zi/ frecvenţă redusă /fără frecvenţă, informaţii care vă vor fi aduse la cunoştinţă în cel mai scurt timp.
Preşedinte
Prof. Laviniu Lăcustă
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amână greva generală
FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Comunicat
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amână greva generală
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.) a început din data de 25 noiembrie a.c. un referendum de consultare a membrilor de sindicat, prin care aceștia să-și exprime opțiunea privind greva generală începând cu data de 9 decembrie 2013, data la care, dacă lucrurile ar fi decurs normal din punct de vedere politic, ar fi trebuit să intre în dezbaterea Plenului Parlamentului proiectul bugetului de stat pe anul 2014.
Scandalul politic la nivel înalt generat tocmai de acest proiect de lege a condus la adoptarea, în mod nejustificat, a Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, după mai puțin de 20 de ore de dezbatere în Parlament.
Având în vedere timpul scurt pe care l-au avut la dispoziție sindicatele afiliate pentru a-i consulta pe toți cei 173.000 de membri, nu s-a reușit consultarea în integralitate a tuturor acestora.
Conform datelor primite de la sindicatele afiliate, din cei aproximativ 70% din membrii consultați, aproximativ 50% s-au exprimat pentru declanșarea grevei generale începând cu 9 decembrie 2013.
Ținând cont de cele prezentate mai sus și având în vedere că o grevă generală se poate declanșa dacă cel puțin 50% din totalul membrilor de sindicat își exprimă opțiunea pentru această formă de protest, se impune ca greva generală să se amâne.
Rezultatele parțiale ale acestui referendum scot în evidență un lucru clar: starea de nemulțimire în rândul salariaților din învățământ este foarte mare și, conform acestor rezultate și a numeroaselor mesaje pe care le primim din rândul membrilor de sindicat, greva generală trebuie amânată pentru semestrul al-II-lea al acestui an școlar.