COMUNICAT – ACŢIUNI DE PROTEST - 3.06.2016
Stimaţi colegi,
Aşa cum aţi aflat, în data de 1 iunie 2016, s-a desfăşurat un miting – marş de protest la Bucureşti, unde au participat 12.000 de cadre didactice din toată ţara, inclusiv membri ai USLIP IAŞI.
Vă informăm că Guvernul României, reprezentat de domnul Prim-Ministru Dacian Cioloş, îşi menţine oferta de 5% - majorare salarială pentru cadrele didactice, cu aplicare de la 1 august 2016 şi încă 5% începând cu 1 decembrie 2017.
Considerăm această propunere inacceptabilă şi discriminatorie, prin raportare la o altă categorie bugetară, tot de interes strategic – personalul din sectorul sanitar.
Subliniem şi faptul că învăţământul este singurul domeniu bugetar care are prevăzut prin lege acordarea a 6% din PIB, prevedere nerespectată din anul 2012 şi până în prezent.
Prin actuala lege a bugetului de stat, învăţământul a primit aproximativ 3,3% din PIB ceea ce ne situează atât ca procent, dar şi ca sumă efectivă, pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Subfinanţarea sistemului de învăţământ se traduce în practică, în salarii mici (penultimul loc în Uniunea Europeană), dotări precare sau inexistente cu material didactic, infrastructură şcolară incompatibilă cu secolul XXI (peste 4.000 unităţi şcolare din România nu au canalizare şi apă curentă, iar dintr-un total de 19.000 de şcoli şi structuri şcolare, doar 7% au autorizaţie cu privire la protecţia contra incendiilor).
Tot acest tablou intră în conflict cu declaraţiile politicienilor şi legislaţia în vigoare, care clamează învăţământul ca prioritate naţională.
În aceeaşi ordine de idei, o serie de drepturi prevăzute de Constituţia Românei sunt grav încălcate de cei care se află la conducerea ţării, dar şi de instituţiile care compun statul român (Guvern, Parlament, Consilii Locale, Consilii Judeţene etc).
Considerăm că este momentul în care clasa politică trebuie să îşi definească sincer priorităţile şi să accepte fie transformarea României într-un stat bananier, adică un loc în care mafia politică şi economică, integrată perfect în structurile statului român, acţionează distructiv şi în disonanţă cu evoluţiile europene, fie să contribuie la modernizarea societăţii româneşti prin asumarea responsabilităţilor care le revin conform legilor în vigoare ale statului român.
Enumerăm câteva articole din Legea Educaţiei Naţionale şi din Constituţia României, încălcate cu bună ştiinţă de statul român:
ART. 8 – “Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă annual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv” – (Legea 1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale);
ART. 16 – “Egalitatea în drepturi – alin. (1) “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” (Constituţia României);
ART. 34 – “Dreptul la ocrotirea sănătăţii:
Alin.(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat;
Alin (2) Statut este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice” (Constituţia României);
Având în vedere cele prezentate, considerăm că se impune ca întregul corp profesoral să dea dovadă de unitate şi solidaritate în transmiterea mesajului nostru către Guvernul României şi nu în ultimul rând către societatea românească!
BIROUL EXECUTIV USLIP IAŞI
MITING BUCURESTI - 1 IUNIE 2016 - GALERIE FOTO/VIDEO
Puteti vizualiza Galeria FOTO / VIDEO accesand urmatorul link:
https://picasaweb.google.com/104927577517940514969/6291562780164613249
COMUNICAT – PLATA HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ – NAVETĂ – LUNGANI
Miercuri, 26.05.2016, Consiliul Local Lungani a aprobat decontul unei tranşe de 10.000 lei membrilor de sindicat USLIP Iaşi, care au câştigat procesul privind plata navetei cu Primăria din localitate.
La această şedinţă au fost prezenţi şi reprezentanţii USLIP Iaşi.
Diferenţa de 18.000 lei va fi achitată după alegerile locale!
Ne exprimăm speranţa ca şi comuna Lungani, prin Instituţia Primarului, să respecte legile statului român!
COMUNICAT MITING BUCUREŞTI – USLIP IAŞI
Sindicatul nostru va participa cu aproximativ 100 de persoane la mitingul organizat la Bucureşti, în data de 1.06.2016.
Plecarea autocarelor va fi la ora 23:45 din faţa Agenţiei Tarom, vis-a-vis de Colegiul Naţional Iaşi.
MARŞ - MITING BUCURESTI - 1 IUNIE 2016
USLIP IAŞI va participa la mitingul organizat la Bucureşti, în 1 iunie 2016, de către Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, cu un număr de aproximativ 120 de persoane.
Protestul de anvergură care se prefigurează este consecinţa directă a atitudinii sfidătoare şi umilitoare la adresa salariaţilor din învăţământul preuniversitar românesc.
Aşa cum se ştie, Guvernul Cioloş, a adoptat o poziţie discriminatorie faţă de sistemul de educaţie, neacordând prin proiectul Ordonanţei care reglementează salarizarea, nicio majorare salarială cadrelor didactice.
Decizia privind mitingul şi marşul din 1 iunie 2016 a fost adoptată în şedinţa Colegiului Naţional al liderilor FSLI din 18 mai 2016.